Cercetatorii au demonstrat ca elevii care au un sistem emotional stabil la varsta de 4 ani au rezultate mai bune la diversele examinari de admitere la facultate. Capacitatea de a recunoaste si de a face fata emotiilor duce la performante mai mari la scoala, in munca si in relatiile inter umane.
Plecandu-se de la rolul adaptativ al afectivitatii s-a constatat ca persoanele care au un coeficient intelectual (QI – indice al nivelului de dezvoltare a inteligentei, stabilit prin raportarea varstei mentale la varsta cronologica) inalt sau o inteligenta academica foarte bine dezvoltata se descurca mult mai putin in viata de zi cu zi, in timp ce alta categorie de subiecti, desi au un QI mai redus in comparatie cu primii, au rezultate deosebite in practica. De unde a aparut intrebarea: “Cum reusesc acestia sa aiba succese in situatii critice, sa faca fata oricand in imprejurari de viata ?” Sternberg (1988) a rugat oamenii de pe strada sa arate ce inteleg ei printr-o persoana inteligenta. In urma raspunsurilor la acest sondaj a ajuns la concluzia ca ca ei dispun de o alta abilitate decat inteligenta academica, datorita careia reusesc sa depaseasca obstacolele vietii de zi cu zi. Aceasta abilitate a fost raportata initial la inteligenta sociala care desemneaza capacitatea de a intelege si de a stabili relatii cu oamenii.
Thorndike definea inteligenta sociala ca fiind capacitatea de a intelege si de a actiona inteligent in cadrul relatiilor interumane. H. Gardner (1993), in teoria sa privind inteligentele multiple, rezerva un loc important acelor forme de inteligenta care permit omului a adaptare su-perioara la mediul social mai apropiat sau indepartat lui. Astfel, el a introdus termenii de inteligenta interpersonala si intrapersonala.
Multi psihologi si-au dat seama ca aceasta abilitate care asigura succesul in viata cotidiana este, pe de o parte, distincta de inteligenta academica (teoretica), dar, pe de alta parte, constituie un fel de sensibilitate specifica fata de practica si relatiile interumane. Astfel s-a nascut o noua forma de inteligenta – cea emotionala.
Termenul “inteligenta emotionala” a fost formulat pentru prima data intr-o teza de doctorat, in SUA, in 1985. Wayne Leon Payne considera ca inteligenta emotionala este o abilitate care implica o relationare creativa cu starile de teama, durere si dorinta.
De fapt D. Wechsler, autorul setului de teste standardizate pentru inteligenta (academica sau teoretica), a remarcat ca adaptarea individului la mediul in care traieste se realizeaza atat prin elementele cognitive, cat si prin cele non-cognitive. Aspectele non-cognitive ale inteligentei include factori de ordin afectiv, personal si social, fiind esentiale pentru reusita in viata a individului.
Mihaela Roco. Cretivitate si inteligenta emotionala. Iasi: Polirom
Goleman, Daniel. Inteligenţa emoţională. Bucureşti: Curtea Veche, 2007
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu