miercuri, 6 iulie 2016

Interventia in cazul copiilor cu tulburari de conduita



    Decizia care sta la baza actului de interventie este una dificila. Decizia este un proces de alegere in mod deliberat a unei linii de actiune,pentru a ajunge la un anumit rezultat,obiectiv.Ea reprezinta selectarea unui anumit curs al actiunii dintr-un numar de alternative.O definitie operationala a deciziei este data de Ioan Jinga  (Jinga,Ioan,Conducerea invatamantului,E.D.P,Bucuresti,1993),conform careia aceasta prezinta ca “activitate constienta de alegere a unei modalitati de actiune,din mai multe alternative posibile,in vederea realizarii obiectivelor propuse.”    La nivelul invatamantului,decizia are un caracter mai complex decat in alte domenii,pentru ca procesul condus vizeaza omul in formare.
Consecintele deciziilor au influenta directa asupra personalitatii viitorului adult,elevul in formare.  
    Semnificatiile generale ale deciziei educationale sunt:
-in plan social,indivizii pregatiti pentru scoala vor active dupa absolvire intr-o colectivitate in care se vor integra dupa maniera  in care au fost socializati;
 -in plan moral,decizia educationala poate schimba in bine sau in rau un destin scolar sau uman pentru o lunga perioada a existentei.

    Deciziile se pot clasifica,dupa urmatoarele criterii:
A.dupa gradul de cunoastere a efectelor:
-decizii de rutina:
-decizii creatoare
B.dupa campul de actiune,nivel ierarhic implicat:
a.decizii strategice;
b.decizii tactice
    Decizia este socotita ca un moment-cheie in orice activitate de conducere si consta in alegearea unei modalitati de actiune din mai multe posibile.
Ea are un caracter procesual si cuprinde o succesiune de activitati etapizate:
-pregatirea deciziei include:identificarea problemelor,obtinerea informatiilor necesare despre aceste problem,selectionarea,organizarea si prelucrarea informatiilor,elaborarea variantelor de actiune si a proiectelor planurilor de masuri;
-adoptarea deciziei –implica o activitate de analiza si comparare a avantajelor si dezavantajelor fiecarei variante,urmata de alegerea variantei celei mai avatajoase sau celei mai putin avantajoase. Dupa exprimarea optiunii,se trece la stabilirea masurilor prin care se asigura aplicarea deciziei.
-aplicarea deciziei-implica o succesiune de activitati de natura organizationala si motivationala,intre care trebuie mentinate:comunicarea deciziei,explicarea si argumentarea ei,organizarea actiunii practice,controlul deciziei si reglarea actiunii atunci cand apar abateri de le “traseul” stability,adoptarea unor decizii de corectare a deciziei initiale.
Situatiile de criza sunt caracterizate printr-un grad foarte ridicat de risc .
    Riscul este definit de Jean Marie Choffray,ca fiind o variatie a valorilor reale fata de valorile  medii sau cele pe care le asteptam,variatii care sunt datorate unor cauze intamplatoare.
    Incertitudinea este definita, in acelasi context bibliografic, ca o variatie a valorii reale cauzate de erorile de estimare si aceasta datorita putinelor informatii asupra factorilor de influenta sau a imposibilitatii de a lua in considerare toti acesti factori.
Atunci cand avem de-a face cu o decizie in situatii de risc  sau de incertitudine este recomandabil sa se determine in ce masura modificarile dintr-o estimare ar afecta decizia, deci este importanta descifrarea sensibilitatii unei situatii la modificarile unui anumit factor ce nu este cunoscut cu rigurozitate stiintifica. O situatie este certa, atunci cand nu exista nici un dubiu fata de rezultatul asteptat.
Parametri dupa care poate fi analizata o situatie care implica dintr-un punct de vedere finalist, interventia sau noninterventia, in asemenea cazuri sunt:
-durata abaterii comportamentale;
-frecventa abaterilor;
-susceptibilitatea de "contaminare" la nivel de   grup;
-structurile personalitare afectate;
-consecintele in planul evolutiei longitudinale a elevului respectiv
Toate elementele anterior prezentate sunt dependente si de ceea ce noi numim in sens psihopedagogic, copii cu tulburari comportamentale.
Exista mai multe subtipuri ale tulburarilor de conduita.
 Unul se refera la tendinta tanarului de a comite acte antisociale prin coalizarea cu altii - fiind capabil sa mentina relatii sociale - sau de a comite actele antisociale singur - nefiind capabil sa stabileasca raporturi sociale cu altii.
 O a doua distinctie se realizeaza intre cei care au tulburari de conduita insotite de agresivitate si cei neagresivi.
Combinatia intre tendinta de a comite acte antisociale singuri si agresivitate prezinta cea mai mare rezistenta la tratament (Ollendick,1998).
Manifestarile comportamentale opozante sunt relationate cu tulburarea de conduita. Cele doua tulburari au o serie de puncte comune sub raportul etiologiei, al factorilor de mentinere si al manifestarii.
In ce priveste caracteristicile comportamentelor opozante, putem spune ca nu ar fi de dorit ca un copil sa nu fie niciodata agresiv. La unii copii insa, problemele sunt mai accentuate decat la cei de aceeasi varsta si afecteaza semnificativ relatiile cu ceilalti (Dopfner, 2004).
    Manifestarile comportamentale opozante sunt definite printr-un comportament negativist, de nesupunere, neascultare si ostilitate fata de o figura autoritara.

COMPORTAMENTE PROBLEMATICE IN TULBURARILE DE CONDUITA
            Comportamentele violente la copii si adolescenti
Copiii pot prezenta comportamente violente de la varsta prescolara. Cu toate ca pot fi trecatoare, nu trebuie neglijate. Preventia este cu atat mai eficienta, cu cat este mai timpurie.
Comportamentele violente la copii si adolescenti pot include un spectru larg:crize de furie violente, agresivitate fizica, batai, amenintari de a rani alte persoane ,folosirea armelor, cruzime fata de animale, incendierea,distrugerea intentionata a proprietatii si vandalismul.
Factori care cresc riscul comportamentelor violente
Numeroase studii au concluzionat ca o interactiune complexa sau o combinare de factori duce la un risc crescut pentru comportamente violente la copii si adolescenti. Acesti factori includ:
  comportament violent sau agresiv anterior;
  a fi victima abuzului fizic sau sexual;
  expunerea la violenta, acasa sau in comunitate;
  factori genetici;
  expunerea la violenta prin mass-media (TV, filme etc.);
  consumul de alcool si alte droguri;
  detinerea unor arme acasa;
  combinare a unor factori socio-economici care genereaza stres in familie (saracia,
destramarea familiei, somajul, lipsa suportului social);
  leziuni cerebrale care apar in urma unor raniri.
Semnalele de alarma ale comportamentelor violente la copii
 Copiii care sunt sub incidenta unor factori de risC prezinta:
  furie intensa;
  pierderea frecventa a calmului;
  iritabilitate extrema;
  impulsivitate crescuta;
  toleranta scazuta la frustrare.
          Furtul
O alta categorie de copii care creeaza probleme este cea a copiilor/adolescentilor care fura. Parintii se intreaba ce ii determina pe copii sa fure si  in ce masura copilul lor este un «delincvent» datorita acestui comportament.
Pentru un copil mic, este normal sa isi insuseasca ceva care ii starneste interesul.
Acest lucru nu trebuie privit ca flirt pana cand copilul nu are 3-5 ani, cand poate intelege ca a lua ceva ce apartine altei persoane este gresit. Educatorii trebuie sa ii invete pe copii despre dreptul la proprietate si respectarea celorlalti. De asemenea, parintii reprezinta modele pentru copiii lor. Ei nu trebuie sa le dea copiilor exemple negative de tipul: a aduce pixuri sau diverse obiecte de la serviciu acasa, a se lauda cu greseala unei vanzatoare care a dat un ,,rest" mai mare decat trebuia iar parintele nu a atentionat-o.

ETIOLOGIA TULBURARILOR DE CONDUITA :
Dupa factorii de mediu
  a.Disfunctii in interactiunile din cadrul familiei
Influenta familiei asupra aparitiei simptomelor tulburarii de conduita se manifesta bidirectional:
copilul este influentat de factori cauzali sau de risc din familie (ex. depresia parintelui, metodele disciplinare folosite, abuzul de alcool si criminalitatea in familie etc.), iar comportamentul copilului influenteaza contextul familial. De exemplu, cercul vicios reprezentat prin intarirea comportamentului negativ al copilului de catre parinti (parintele nu mai pretinde copilului sa respecte regulile pentru a evita crizele de nervi manifestate de acesta) si prin intarirea comportamentului inadecvat al parintelui de catre copil (copilul asculta doar dupa ce este pedepsit aspru).

    b.Respingerea din partea celorlalti si asocierea cu grupuri de delincventi
Exista o corelatie puternica intre comportamentul antisocial al copilului si compor­tamentul antisocial adoptat de cei din grupul sau de apartenenta. Nu se poate sti exact daca asocierea cu grupul este o cauza sau o consecinta a comportamentului antisocial . O explicate ar fi faptul ca o persoana cu tulburari de conduita este respinsa de cei care adopta comportamente prosociale. Aceasta respingere o determina sa caute acceptarea din partea persoanelor care au un comportament antisocial, ceea ce va duce la cresterea frecventei si severitatii conduitei antisociale proprii.

    c.Mediul in care traieste copilul/ adolescentul
Saracia si mediul saturat cu probleme de delincventa pot influenta comportamentul antisocial al copilului, chiar daca nu constitute intotdeauna un factor cauzal al tulburarilor de conduita. Acesti factori actioneaza direct, sau pot media doar aparitia simptomelor, prin impactul lor asupra functionarii relatiilor din cadrul familiei.

INTERVENTIILE IN TULBURARILE DE CONDUITA
Rezultatele cele mai bune se regasesc in randul copiilor care prezinta tulburari de conduita la nivel mediu (comportamente opozante, lipsa compliantei si agresivitate de intensitate medie) si care provin din familii lipsite de probleme majore (care nu sunt familii dezavantajate socio-economic, in care nu este prezenta o psihopatologie accentuata a parintilor, nu exista conflicte maritale sau un nivel scazut al suportului social).
Factorii care asigura succesul interventiei in tulburarile de conduita sunt:
1.         orientarea interventiei spre franarea influentei cat mai multor factori care determina
sau favorizeaza tulburarile de conduita;
2.         tratamentul este suficient de flexibil incat sa raspunda nevoilor specifice ale copilului:
3.    interventia este orientata inspre prevenirea agravarii tulburarii si a comportamentelor
cu risc antisocial.
Dupa Ollendick, 1998, cele mai eficiente metode de interventie in  tulburarile conduita sunt urmatoarele:

1. Training-ul parintilor
Cercetarile au demonstrat eficacitatea acestui tip de interventie, intrucat e printre putinele modalitati prin care comportamentul copilului este adus intre limite.
Training-urile pentru parinti in scopul remedierii tulburarilor de conduita ale copiilor se axeaza pe invatarea de catre parinti a unor abilitati care sunt importante in socializarea copilului. Astfel, parintele este incurajat:
  sa fie implicat cat mai mult in relatia cu copilul;
  sa utilizeze recompensele pentru incurajarea comportamentului prosocial;
  sa utilizeze metode de disciplinare nepunitive pentru a reduce probabilitatea
ocurentei comportamentelor problematice;
  sa ii invete pe copii sa isi asume responsabilitatea pentru comportamentul lor;
  sa invete metode de monitorizare a comportamentului copilului.
    Training-ul se poate face individual sau in grup.
Factorii care influenteaza eficienta training-urilor pentru parinti sunt:
- focalizarea pe insusirea in paralel a metodelor prin care este incurajat comportamentul dezirabil si a celor care asigura scaderea frecventei, intensitatii si duratei comportamentului problematic;
- cunoasterea unor principii generale legate de modul in care se insusesc anumite
comportamente prosociale;
- insusirea metodelor de management al comportamentului copilului;
- organizarea unor sedinte de urmaire a progresului (follow-up);
- dezvoltarea unor abilitati generale de relationare ale parintelui: tehnici de rezolvare a confictului (ex. exprimarea emotiilor, ascultarea reflexiva, negocierea) si de autocontrol (ex. stabilirea de scopuri, automonitorizarea, autoadministrarea de recompense);
- abordarea problemelor psihice/psihiatrice cu care se confrunta parintii (depre-
sie, abuz de substante etc.), a conflictelor maritale, a stresorilor extrafamiliali
(ex. lipsa unui loc de munca, suport social scazut).

2.    Antrenament in rezolvarea de probleme
Antrenamentul in rezolvarea de probleme (ARP) este una dintre cele mai eficiente metode care pot fi utilizate direct cu copilul. Aceasta metoda se bazeaza pe asumptia ca distorsiunile de gandire aparute in atribuirile pe care copilul le face in situatiile sociale pot duce la comportamente agresive si antisociale. Programul ARP vizeaza modificarea acestor distorsiuni.

In demersul ARP, copiii sunt asistati in:
  identificarea situatiei problematice;
  utilizarea unor formule verbale prin care sa isi poata controla raspunsurile
impulsive;
  generarea cat mai multor solutii la problemele cu care se confrunta;
  evaluarea posibilelor consecinte ale comportamentului;
    observarea si luarea in considerare a perspectivei altor persoane intr-o situatie data.
Prin aceasta metoda, efectele pozitive pot persista in medie un an. In schimb, eficienta ei este limitata in ceea ce priveste aducerea comportamentul copilului intre limitele functionarii normale.

3.    Combinarea interventiilor la nivel familial cu cele efectuate la nivelul scolii
Programul de interventie la nivel familial si scolar este conceput pentru copiii cu probleme comportamentale si de relationare cu alti copii. In acest scop, sunt implicate persoanele care pot avea un impact pozitiv asupra copilului in ceea ce priveste socializarea lui.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu