CUM CIRCULĂM?
Sarcina didactică: traversarea
numai prin locurile marcate sau cu circulaţie dirijată; exprimarea corectă a
motivului: găsirea indicatoarelor cerute şi aşezarea lor acolo unde se
potrivesc.
Regulile jocului: traversarea
străzilor numai la semnalul dat de educatoare şi numai acolo unde întâlnesc
indicatoarele: trecere pietoni (zebre şi semafor). Pe străzile fără indicatoare,
copiii trebuie să treverseze asigurându-se întâi din stânga până la jumătatea
şoselei dacă nu vin maşini, apoi din dreapta.
Indicaţii pentru organizarea şi
desfăşurarea jocului
Jocul se va desfăşura în curtea
grădiniţei sub formă de întrecere între două echipe. Un copil din fiecare
echipă va fi însoţitorul grupului. Educatoarea va avea rolul poliţistului care
va schimba mereu culorile semaforului pentru a-i face atenţi pe copii la
trecere. În partea a doua a activităţii copiii vor veni şi vor alege
indicatoarele după cum le spune educatoarea, le aşează pe şosele - să circule
numai la culoarea verde a semaforului.
În mediul rural, copiii vor fi
deprinşi să circule numai pe partea „stângă” pentru observarea vehiculelor care
vin din faţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu